Via Costin am dat de blogul minunatului tiberiu . La prima vedere ai zice ca e articol de wikipedia si tipul e nu stiu ce geniu in materie. Ce-i drept se pare ca omul chiar a incercat asta… Daca dati click pe link-uri insa, o sa vedeti ca nu e chiar asa. Asta mi-a adus aminte de un fost sef de-al meu. Omul, student la Politehnica prin anii ‘90 a plecat cu o bursa in Londra, dupa ce a terminat facultatea a reusit sa se lipeasca pe acolo, si-a facut doctoratul, si a ajuns mare doctor in inteligenta artificiala. Pana aici toate bune. Ai putea spune ca e o mare inteligenta, dar fata in fata e un nimic. E genul grandoman, lipsit de scrupule, fara prieteni si cu mari probleme comportamentale. Printre altele tin minte cateva chestii cu care se lauda: “printre primii 6 ca inteligenta din lume”, “Am venit de la Londra la Bucuresti in 12 ore cu masina” (asta e cea mai tare) si multe alte asemenea aberatii. Se lauda cu skill-urile lui de programator(ce naiba, doar e Doctor in inteligenta artificiala), si habar n-avea sa-si instaleze un Eclipse, sau sa citeasca un cod C/C++. Ca o paranteza, este un om atat de dificil, incat doar 2 oameni au reusit sa-l rabde si sa lucreze cu el mai mult de 2 ani, iar cei mai multi nu au rezistat mai mult de 3 luni, dar tot el se plange ca nu gaseste oameni.
Din pacate sunt multi oameni de felul asta, care oricat le-ai explica ca nu sunt chiar buricul pamantului, ei vor continua sa creada asta. In sinea lor ei sunt convinsi ca sunt cei mai buni, dar noi, restul, suntem prea prosti si invidiosi ca sa le recunoastem valoarea.
