Cheltuim mai mult decat producem. Va suna cunoscut?

Pai, romanul a dat de credite. Brusc, orice neajuns al vietii a ajuns sa fie depasit cu ajutorul unui credit. Romanul a ajuns sa fie atat de dependent de credite incat e orb. Nu-l mai intereseaza ce comisioane abuzive plateste, ce dobanda, samd. Mai rau este ca nu vede in ansamblu.

Sa luam piata imobiliarelor ca exemplu. De ce au crescut preturile la apartamente? Pentru ca exista cerere. De ce exista cerere? Pentru ca romanul se poate imprumuta. De ce se poate imprumuta romanul? Pentru ca avem o criza a fortei de munca, si asta obliga angajatorii sa plateasca salarii mult peste situatia economica de la noi. Tot acest efect este relativ. Cei care au putut sa se imprumute, in marea lor majoritate au facut-o deja si acum platesc ratele la ceea ce si-au achizitionat. Si asta inseamna ca banii care au inundat piata imobiliara, si au facut preturile sa explodeze incep sa dispara. Cei care isi permiteau sa faca un credit de 90.000€ ca sa-si cumpere o cutie de chibrit in Militari, au facut-o deja asa ca, acum 90.000€ e mult pentru respectiva achizitie.

Lasand la o parte oamenii care au contractat credite si care acum sunt in imposibilitatea de a contracta noi credite, sunt cei care au vandut.

Si aici intervine ceea ce eu numesc “efectul loteria”. E situatia in care brusc te trezesti cu un munte de bani, si nu stii ce sa faci cu ei. Si incepi sa-i cheltui pe ceea ce nu ti-ai permis atunci cand aveai o bucata de pamant. Oamenii isi cumpara Q7, Z3 si alte minuni, vacante aiurea, telefoane scumpe, etc. Adica importam. Si banii rezultati din tranzactii, in loc sa fie folositi in productivitate, sunt pierduti afara. Si in scurt timp Ghita, cel care era mandrul posesor al unui teren din care isi castiga existenta, se va trezi fara bani in cont sa-si plateasca benzina la Q7, il va vinde pe un pret de nimic sa mai traiasca o vreme, dupa care va fi sarac lipit pamantului si cu amintirea zilelor bune.

De partea cealalta, cei care au luat un credit, si acum sunt undeva la limita supravieturirii, in curand vor incepe sa aiba probleme. De ce? Sunt o gramada de industrii la noi care se bazeaza exact pe banii dati aiurea de cei care si-au vandut proprietatile. Noi suntem orientati catre servicii si comert. Producem prea putin. Atunci cand Ghita nu o sa-si mai permita sa-si umple cosul de mancare in fiecare saptamana, si sa arunce jumatate din mancare, atunci cand Ghita nu o sa mai iasa in oras in fiecare seara sa sparga banii pe la restaurante sau prin discoteci, multi vor ramane fara clienti. Asta inseamna ca nu vor mai avea bani sa-si plateasca angajatii. Acei angajati care platesc rate…

Toata lumea are impresia ca este un cerc al banilor care umbla. Nu este un cerc. La americani, care cumpara aproape totul din productia interna, este un cerc. La noi e o linie… Bani intra in tara sub forma de imprumuturi, ies sub forma de produse importate.

No Responsed To This Post

Subscribes to this post comment rss or trackback url

Response To This Topic

Please Note: The comment moderation maybe active so there is no need to resubmit your comment